BISERICA “BUCUR CIOBANUL”
Scurt istoric
Intre Piata Unirii si Pasajul Marasesti, pe strada Radu-Voda, la numarul 33, 33 de trepte ne amintesc de cei tot atatia ani la care Mantuitorul Hristos a fost rastignit, a inviat si S-a inaltat la ceruri. Sunt trepte ce ne poarta spre una dintre cele mai mici, dar totodata mai reprezentative biserici din urbea noastra: Biserica "Bucur Ciobanul”.
Biserica, despre care la 1938 se spunea ca inceputurile ei „se pierd in negura vremurilor legendare, ca si in cazul intemeierii Bucurestiului”, a ramas a fi pastratoarea frumoasei traditii orale despre legendarul intemeietor al cetatii de pe Dambovita, al carui nume il poarta.
Despre Bucur ciobanul, marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Daca legenda ii aseaza locuinta pe dealul de la Radu-Voda, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimintir al calugarilor manastirii lui Alexandru Voda Mircea si a nepotului de fiu, Radu, aceasta inseamna siguranta populara, pastrata prin viu graiu, de la o generatie la alta, ca acolo e leaganul cetatii”,iar un alt istoric, Ionnescu Gion, in a sa „Istorie a Bucurescilor” a afirmat: ”Bucur ciobanul – povesteau unii cu emotiune – pascandu-si oile, pe colinele paduroase ale Dambovitei, a durat aici, in malul garlei, o bisericuta de lemn, ca sa-i fie siesi si mostenitorilor sai, un locas de rugaciune catre Bunul Dumnezeu”.
Tot despre ctitorirea de catre ciobanul Bucur a unei bisericute din lemn pe locul actualei biserici ne vorbeste si o inscriptie a carei autenticitate a fost pusa adesea sub semnul intrebarii, caci, potrivit chiar celui care a copiat-o, Preotul Grigorie Musceleanu, a fost ascunsa de catre un egumen grec in temelia tinzii bisericii Manastirii Radu-Voda.
Aceasta inscriptie (pisanie) glasuieste astfel: „Io, Mircea I Basarab, Domnul Tarii Romanesti, Duce al Fagarasului si biruitor al tinutului Dobrogei de peste Dunare, la anul 6924 (1416) am zidit biserica de zid, in locul celei de lemn a lui Bucur, in padure, pe movila de langa Dambovita, cu hramul sf. Atanasie si Chiril, unde am pus oasele mortilor cazuti in tabara ce am avut cu turcii, la Giurgiu, iulie , 12.” – fapt dovedit si de descoperirea in partea dinspre rasarit a colinei a unor oseminte deasupra carora inaintasii nostri au asezat o cruce de lemn.
Distrusa in incendiul provocat de ostasii turci condusi de Sinan Pasa, in 1595, biserica a fost rezidita de catre monahii Manastirii Radu-Voda peste fundatiile bisericii din 1416, in timpul unui egumen, Atanasie (1626 si 1632-1645), pentru a fi gropnita (osuar) si capela a cimintirului manastirii.
Ajungand apoi intr-o avansata stare de degradare a fost inchisa de la inceputul secolului al XIX – lea, pana la 24 iunie 1938, de catre Comisiunea Monumentelor Istorice. De atunci in prezent aceasta in aceasta „pretioasa amintire a trecutului indepartat” au slujit preoti precum parintele Boris Raduleanu, parintele Constantin Voicescu, parintele Alexie Barca (ce a slujit in biserica „Bucur” intre 1949 si 1986) si parintele Dumitru-Daniel Georgescu, preoti care au ramas in amintirea si in sufletele locuitorilor urbei noastre drept mari duhovnici, mari rugatori, iar pentru noi, slujitorii Sfintelor Altare, modele vrednice de urmat.
Din vara anului 2007 au fost incepute ample lucrari de consolidare si restaurare a bisericii si a colinei pe care biserica este amplasata.
Intrucat colina, de aproape 7 metri inaltime se afla in pericolul de a se prabusi spre rasarit (spre Splaiul Unirii), s-a impus consolidarea ei prin efectuarea a 160 de foraje, in care au fost turnati 150 de piloni de beton armat, restul forajelor fiind umplute cu pietre pentru drenarea apelor pluviale. Pilonii, dispusi in grupuri de cate 16, din 10 in 10 metri pe toata intinderea colinei, au fost „legati” in partea lor superioara (la aproximativ 90 cm. sub nivelul pamantului de pe colina bisericii) printr-o centura din beton.
Consolidarea bisericii a fost necesara intrucat zidurile laterale ale bisericii s-au indepartat in partea lor superioara si au crapat datorita greutatii turlei. S-a impus astfel consolidarea bisericii prin efectuarea a 16 foraje verticale, a 5 centuri orizontale de beton armat, prin reteseri de caramizi, injectarea crapaturilor, subzidiri si prin refacerea turlei pe structura metalica .
Prin acoperirea bisericii cu sita, prin restaurarea usii din stejar sculptat de la intrare, a stalpilor din interior, dar mai ales a icoanelor Catapetesmei (icoane a caror pictare s-a incheiat pe data de 8 februarie 1705), s-a incercat readucerea acestui sfant locas de inchinare, reprezentativ pentru rolul sau in viata duhovniceasca a bucurestenilor, la infatisarea pe care a avut-o in vechime.
Despre legenda ciobanului Bucur si despre ctitorirea de catre acesta, ajutat de fiii sai, a unei biserici din lemn pe locul bisericii ce astazi ii poarta numele, se marturiseste intr-un poem:
In padure, pe colina, cu puteri mari desi mica,
Sfanta lor bisericuta tot mai mandra se ridica ...
Sfanta de pe-acum prin râvna si credinta ce mereu
Mesterii o poarta-n inimi, preamarind pe Dumnezeu.
Iat-o dar acoperita cu de brad sindrila noua,
Turla-n sine parca-i tine o umbrela sa n-o ploua!
Si-n curand peste-al padurii, cum si-al Dambovitei sopot
Va suna chemand la ruga al bisericutei clopot.
Nu-i nici un isvod, papirus, cu temei s-arate anul
Când si-a fost durat altarul, sa se-nchine-n el ciobanul!
Dar un adevar in noaptea veacurilor stanca este:
Ca ciobanu-a fost aevea si-a lui fapta nu-i poveste;
Ca dovada neclintita, peste veacuri graitoare,
E: biserica lui vie, si ca numele-i nu moare!
Din potriva, asezarea-i ce mereu numele-i poarta,
Tot sporeste-n stralucire, cum straluceste si-n soarta,
Caci pe vatra lui aleasa veacurile sa le-nfrunte
Azi, cetate luminata sta, fiind a tarii frunte!
Iar biserica de-asemeni, in smerenie mereu,
Ca ciobanul ei pe vremuri, lauda pe Dumnezeu,
Fum de smirna si tamâie inaltând, cum ea doar poate,
Celuia Atotputernic care le-a zidit pe toate...”
(Vasile Militaru)
